Iulia Constantin – cantareata

 

254975_10150206838487230_903230_n

Cand deschide Iulia gura sa emita primele sunete dintr-un cantec, ai senzatia aia de revolta. Nu te poti abtine sa nu te intrebi de ce in tara asta nu sunt promovati artistii ca ea. De ce auzim doar de “dive” care scartaie de prea mult plastic si nu au nimic de spus. Sa-si aiba si ele locul lor, nu zic, dar de ce monopol? De ce sunt abandonate voci cu adevarat pretioase, in anonimat prin baruri si restaurante sau, si mai rau, fortate sa plece sa ii incante pe straini, pentru a putea sa imbine ceea ce ii definesc si ce stiu mai bine sa faca cu nevoia de a supravietui. No, draga mea Iulia, asa e cand cresti mare si descoperi ca visele nu pot fi indeplinite oriunde.

Pe de alta parte, cand o ascult pe Iulia cantand, in special jazz, la care “sclipiceste”, dupa ce se duce revolta, incep sa simt si o oarecare bucurie egoista ca e aici si nu acolo, la televizor, in lumea de plastic. E ca atunci cand ti se intampla ceva atat de frumos incat iti vine sa nu mai povestesti la nimeni, pentru a nu “murdari” cumva imaginea momentului. Si uite asa si cu ea, parca as pastra-o doar pentru noi, asa cum ne (in)canta acum, as tine-o departe de orice ar incerca sa o cumpere si sa o determine la compromisurile comerciale.

Iulia si-a mostenit talentul de la tatal ei. A urmat o facultate care nu avea nici o treaba cu “pornirile” ei dar….asta e curentul la noi: sa incerci sa fugi cat mai mult de talentul tau ca sa nu devii muritor de foame si ca sa intri si tu in randul oamenilor normali. Si tot ca majoritatea artistilor, a ajuns sa faca tot ceea ce ii place si stie atat de bine, pentru ca altfel nu are cum sa respire.

–   Suntem prietene de….cati ani sa fie oare? Peste 10. Stiu insa atat de putine despre viata ta cu toate ca am senzatia ca te cunosc complet. Cand intri in contact cu talentul desfasurat al unei persoane, ai senzatia ca ai aflat tot ce conteaza despre ea. Tot ce e mai important. Cum simti tu lucrurile? Ai senzatia ca exprimi o parte importanta din tine cand canti? Se apropie oamenii de tine ca si cum te-ar cunoaste, dupa ce te asculta?

Iulia:  Draga mea prietena! Da, ne cunoastem de vreo 10 ani, primul an de facultate. Psihologie. Tu ai fost acolo la “inceputurile mele”.   Mergeam la karaoke impreuna si ma sustineai, ma aplaudai si ma incurajai. Pe timpul ala muzica reprezenta doar un hobby pentru mine, eram la inceput, eram timida, nici nu indrazneam sa visez ca voi trai din muzica. Dar iata ca pasiunea a fost foarte puternica si am renuntat la psihologie in favoarea muzicii. Multa lume ma intreaba care este legatura intre facultatea pe care am urmat-o si meseria de cantareata ce o am acum. Ei bine, asa cum m-ai intrebat tu, aici, atat de frumos, ce senzatie am cand cant, ce exprim, cum simt lucrurile? Muzica este simtire, este psihologie, este comunicare cu oamenii pentru care canti, reprezinta invingerea temerilor, ridicarea stimei de sine, controlul de sine, controlul tracului pe scena; muzica este deci emotie. Eu asta sunt, asta simt ca vreau sa fac, vreau sa cant,cu diversi instrumentisti, artisti, muzicieni, vreau sa impartasesc cu ei emotii, trairi, idei, creativitate.

Si sunt oameni care rezoneaza cu ceea ce tu simti si le transmit, cu  emotiile tale si sunt oameni carora nu le pasa, nu te aud, nu te vad. Poate fi frustrant, dar la sfarsitul zilei tot am facut ceea ce iubesc si am fost platita pentru asta. Cant pentru mine daca ei nu ma asculta. Noi numim asta, in bransa noastra: “tapet muzical – musical wallpaper” si asa cum am spus, poate fi frustrant, dezamagitor si descurajator, dar eu incerc sa ma detasez si sa cant pentru mine; cativa oameni din acel public numeros sau mai putin numeros tot vor aprecia acel act produs pe o scena. Daca unul din 10 ma asculta, e un castig si poate l-am “atins” cumva pe acel ascultator. El este cel care o sa vina la mine sau la noi, la trupa, dupa ce am terminat setul de cantat si o sa spuna ca i-a placut enorm ceea ce a auzit si i-am facut seara mai frumoasa si ne multumeste. In acel moment nu mai conteaza ca ai fost musical wallpaper si te simti totusi implinit.

–                      Povesteste-mi despre tatal tau. Cum il priveai cand erai mica? Cat de mult l-ai admirat? Cat de mult te-a incurajat in propria ta evolutie in lumea artist

Iulia:  L-am admirat dintodeauna pe tatal meu. Mergeam la concertele lui cand eram mica si eram foarte atenta la ce se petrecea pe scena. El a fost motivul pentru care m-am apucat de muzica, el “mi-a facut cunostinta” cu divele mele preferate incepand cu Ella Fitzgerald, Natalie Cole sau Whitney Houston. El mi-a facut educatia muzicala, mi-a spus ce sa ascult si de cand eram mica imi placeau toti artistii lui preferati, Sinatra, Ray Charles, etc. Insa el nu m-a incurajat niciodata din punct de vedere muzical. Nu a vrut ca eu sa fac muzica si il inteleg perfect. In adolescenta nu intelegeam de ce nu am voie sa fac muzica, sa merg la o scoala de muzica, sa invat sa cant la pian si il vedeam pe tata ca pe dusmanul meu cumva. Imi spunea sa fac scoala, sa studiez altceva si muzica sa ramana hobby-ul meu. Acum, dupa ce am intrat in lumea asta care poate fi fantasmagorica si chiar murdara uneori , am inteles de ce. Si nu il condamn si stiu ca el a vrut sa ma protejeze. Muzica facuta ca si profesie poate insemna insecuritate financiara, instabilitate, rautatea anumitor colegi de breasla, masurarea, validarea si valorificarea talentului prin metode pur subiective, dezamagiri, pierderea increderii in propriul talent, intrebari existentiale, nopti nedormite, ore in sir de repetitii si studiu, frustrari, etc.

–                      Care erau visele tale cand ai inceput sa canti? De ce te-ai lovit cand ai vrut sa ti le indeplinesti? Ce dezamagiri ai avut si cum ai ajuns sa canti pentru straini?

Iulia: Am visat sa fac muzica de mica. Imi doream sa cant la pian si inca regret ca nu am invatat niciodata sa o fac. Dezamagiri foarte mari nu am avut, am fost destul de norocoasa. Am facut scoala de arta si m-am dus la auditii fara stirea parintilor mei. Apoi in facultate am inceput sa cant saptamanal intr-un faimos club de jazz in Sibiu, numit Imperium. Am cantat apoi la evenimente private, petreceri de firma, cateva nunti, in puburi, restaurante, cluburi si trebuie sa recunosc ca imi mergea destul de bine. Aveam suportul necesar si oamenii potriviti langa mine. Am avut de invatat si am crescut. Am fost ajutata si indrumata la vremea aceea de partenerul meu, cel care a stiut sa ma “promoveze” ca si talent, cel care avea incredere in mine si in talentul meu; eu nu stiam sa negociez, sa imi gasesc cantari, sa ma descurc singura, sa imi pun mie un pret, practic.10531265_10152519457487230_661940032_n

Dupa o buna perioada de timp insa, treaba a inceput sa scartaie si ma simteam cumva prizioniera intr-un oras micut unde multa lume stia cine sunt. Nu ma puteam multumi doar cu atat. Si am avut oportunitatea de a canta in “strainatate”, oportunitate de care am profitat, prima oara pe un vas de croaziera pentru scurt timp, apoi in Abu Dhabi cu o trupa pop rock de englezi. De acolo am prins gustul plecarilor cu  contracte de genul asta, de cate 3 sau 6 luni si continui sa fac asta si acum.

–                      Uneori am senzatia ca in tara noastra esti nevoit sa te prostituezi, cam in orice meserie, ca sa poti supravietui . Si sunt atatia care parca s-au nascut cu un talent deosebit in a exploata acest aspect. Sunt convinsa ca in ceea ce faci tu ai fost nevoita cu atat mai mult sa faci asta, desi pana la urma ai gasit metoda de a face ceea ce iti place si cum iti place, chiar daca nu unde ti-ar placea cel mai mult.. povesteste-mi despre astfel de experiente.

Iulia: Am cantat la un moment dat muzica de club, ce se auzea pe la radio. Ceva gen house, pop, ceva…nu stiu cum sa numesc stilul caci nu ma pricep 🙂 Am scris o piesa impreuna cu un dj talentat, am trimis piesa la o casa de discuri, ei au vrut sa semneze cu noi, noi nu am vrut sa semnam cu ei. De ce? Pentru ca aveau pretentia de a semna un contract stupid prin care noi trebuia sa cedam toate drepturile noastre de autor. Am preferat sa stam cu piesa in laptopuri. Cam asa m-am “prostituat “ eu, cantand un gen muzical putin agreat de mine si totusi nu am avut nimic de castigat. Dar a fost o tentativa. Altfel nu as putea spune ca am facut prea multe compromisuri muzicale, am cantat mereu doar ce am vrut, cu foarte mici exceptii.

–                      Ca sa ne intoarcem la aspectele placute: impartaseste-mi cate ceva din senzatiile pe care un artist le traieste pe scena. Ce simti? Ce faci cu emotiile si cum te raportezi la cei care au venit sa te asculte?

Iulia:  Cand esti fericit, radiezi pe scena. Cand nu esti fericit, tot asa trebuie sa radiezi pe scena. Nu ai incotro. Oamenii nu trebuie sa vada ca eu astazi m-am trezit prost dispusa  si nu am chef de cantat si sunt nervoasa si ca am dureri si ca m-am certat cu iubitul si ca m-am despartit de iubit si ca am plans cu 10 minute inainte sa inceapa “cantarea”. Nu, nu e profi deloc sa arati asa ceva. Si trebuie sa strang din dinti si sa ma prefac ca sunt bine si zambesc, desi e un zambet fals si joc un rol si nu sunt eu si ghici ce…dupa o jumatate de ora uiti tot, uiti ca joci un rol, uiti sa te mai prefaci, uiti ca esti la job si intri in “starea aia”  si tot oful ti-l dai acolo pe scena,  de fata cu toata lumea si simti si transmiti pasiune si drama si emotie si toate cele si omul din public aude, vede si simte prin tine.

–                      Iti place sa canti jazz, chiar ai castigat niste festivaluri de jazz din cate stiu. Ce inseamna jazzul, in afara de o voce foarte buna si improvizatie multa?

Iulia: Iubesc jazzul de mica. Ala vechi si asta nou. Am cantat la cateva festivaluri in Sibiu si in urma unuia dintre ele am primit un premiu special al juriului, premiu ce mi-a oferit oportunitatea de a canta la un festival de jazz in Estonia. Eu nu improvizez. Inca nu sunt destul de buna pentru asta, nici nu am incercat prea mult sincer, dar oricum imi place sa cant aceeasi piesa in moduri total diferite de fiecare data si asta este practic tot un fel de improvizatie sau o joaca daca vrei, ceea ce implica ceva creativitate si ureche muzicala…cred 🙂

–                      Eu vreau sa creez un obicei aici….fiecare om cu care vorbesc sa “dea mai departe” si sa imi vorbeasca despre un artist pe care il cunoaste sau il admira, la care noi, restul, poate am avut prea putin acces. Despre cine vrei sa imi vorbesti  tu?

Iulia: Nu-mi vine in minte nimeni altul decat tatal meu. Nu sunt subiectiva, dar este un muzician desavarsit, de la el am invatat cam tot ce stiu in cele din urma, lui ii datorez statutul meu de “cantareata”

– Atunci hai sa ii dedicam o postare!

 

Pe Iulia o poti vedea aici:

 

si ii poti scrie pe adresa: julia_co84@yahoo.com

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s