Concert in memoria unui inger

untitled

           Recunosc ca pe Eric Emmanuel Schmitt l-am descoperit abia de curand. Am fost ocupata cu altii! Cand vine vorba de literatura, am un obicei rigid de a face fixatii pe cate un autor care imi place si a-l explora pana la epuizare. De la Irving Stone la Yalom, de la Amelie Nothomb la Kundera, de la Serge Brussolo la Bruckner, ii citesc cu sete si credinta ca asa poate reusesc sa surprind, intr-un final, cate ceva din personalitatile lor. Cu senzatia ca pasesc in multitudinea de experiente descrise, alaturi de autori, simt ca se creaza o intimitate placuta intre mine si acesti oameni care si-au asternut pe hartie cele mai personale ganduri, viziuni, porniri, drame interioare. Presimt o astfel de legatura si cu Eric Schmitt care m-a fascinat de la prima carte care mi-a picat in maini – Concert in memoria unui inger.

Dupa mine sunt doua feluri de scriitori excelenti: primii, cei creeaza cu atata finete conjuncturi, contexte sociale, imagini si actiuni incat te transpui cu usurinta in tabloul lor. Ceilalti, isi exprima talentul in surprinderea subtila si detaliata a caracterelor si a psihicului uman. In cea de-a doua categorie se incadreaza Schmitt, cu atentia lui in a descrie fatetele diverse ale umanului, pe care ne straduim cu totii sa le ascundem sub tipare acceptate. De la modestie la invidie si lacomie, de la pacat la piosenie, de la sarguinta la neglijenta, de la talent la perseverenta, de la mandrie la suspiciune, de la blandete la furie si ura, toate sunt asezate ca intr-un tablou detaliat de la care nu-ti poti lua privirea. Atat de talentat si de natural isi plaseaza autorul personajele, in lumea lor interioara, cu stari, emotii, ganduri, griji si mai ales alegeri in a infrunta viata, incat te poti imagina cu usurinta in locul fiecaruia. In toate cele 4 nuvele din carte, Schmitt pune accentul pe imprevizibilul vietii care poate duce la schimbari radicale si total neasteptate de caracter.

“ Cand devenim cei care trebuie sa fim? In tinerete sau mai tarziu? In adolescenta suntem in mare masura creati, in ciuda temperamentului si a inteligentei, de educatie, de mediu, de parinti; adulti, ne cream pe noi insine prin alegerile pe care le facem. Chris fusese ambitios, oportunist combativ, fusese sub presiunea mamei sale, o celibatara care dorea ca unicul ei fiu sa reuseasca acolo unde ea nu reusise. Ca sa nu o dezamageasca, el trebuia sa straluceasca, sa lupte, sa izbandeasca. El, la douazeci de ani, revenit din Thailanda, avusese sansa de a indigui presiunea maternala. Dezinvoltura ucigasa fata de Axel ii demonstrase ca se inselase asupra drumului sau; prin urmare renuntase la cariera de pianist si luase totul de la capat, tinand cont de noile valori. Totusi, Chris nu prevazuse ca se putea intampla reciproca: un om bun sa se transforme intr-un gunoi. Daca exista mantuire, exista si damnare. Si sunt alese cu buna stiinta. Atunci cand accidentul provoaca o ruptura in existenta lor, oamenii reactioneaza diferit. Axel se inchisese in dezgustul cinic fata de umanitate, Chris se deschisese catre ceilalti. “

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s