Andra Moisa – respirand prin dans

10807799_835669676479602_916857337_n

Si tu daca o vezi pe Andra pe strada, vei baga mana in foc ca e dansatoare. Pe langa faptul ca “e buna rau”, are alura si eleganta pe care doar ani buni de dans ti-o pot oferi. Andra e cel mai instabil emotional om pe care il cunosc. Dupa mine, bineinteles! Doar ca ea se si exteriorizeaza si e impacata cu asta. Avantaj in a fi artist! Fiinta asta este atat de pasionala ca te face s-o doresti si daca esti femeie. Are o frivolitate ce se integreaza bine in tablou. E independenta, spontana, curajoasa si extrem de talentata. E un fel de razbunare a sarmanei doamne Bovary 🙂  Cand o vezi dansand nu poti sa iti integrezi in minte imaginea a multor ani de antrenamente, sacrificii, renuntari. Dansul curge atat de natural prin corpul ei incat esti convins ca asa s-a nascut, ca asa se trezeste si asa se culca la loc. Realitatea insa inseamna o copilarie marcata de 8 ore/zi de antrenament fizic, diete, lipsa de timp pentru rasfaturi, un titlu de vicecampioana nationala la dans sportiv si ore multe petrecute pregatind copii cu care se poate mandri. Si totusi, efortul al mai mare pentru Andra este sa nu danseze. Atunci parca incep sa o doara muschii si sufletul deopotriva. De aceea, ca multi alti tineri talentati de pe la noi, a plecat si ea prin strainataturi ca sa poata face ce ii place si sa fie si platita pentru talentul si munca ei. De asta si ca sa imi fie mie dor de ea.

  • Acesta este un interviu atipic, evident. Incepe cu o afirmatie la care astept un raspuns. As da orice sa am un astfel de talent, ca al tau, si sa pot simti macar o zi ce traieste un om care participa cu toti porii la ceea ce face.Zi-mi ce avantaje ti-a oferit dansul in dezvoltarea ta: fizic, psihic, social

Andra: E simplu…stiu sigur un singur avantaj si cel mai important din cate pot fi – mi-a permis sa traiesc! Stiu ca suna poetic… este , intr-adevar, pe cat e si de realist. Eu sunt un om care se exprima cel mai bine si mai clar prin miscare. Imi plac cuvintele – le folosesc si supraanalizez – dar cred ca cele mai frumoase si adanci parti din mine le dansez. Pentru mine, miscarea are o calitate extraordinara: imi permite sa ma exprim spontan si liber si -fara exagerare- nu exista moment in care sa fiu mai autentica decat acela in care vorbesc cu si prin corp, in totalitatea lui.

  • Cum arata viata ta de dansator? Cum e lumea in care traiesti ca artist?

Andra: Viata de dansator? cu siguranta nu e plictisitoare :)) Sigur asta se datoreaza si faptului ca exista un anumit grad de instabilitate ( hai sa fiu pozitiva – flexibilitate) in sensul in care zi de zi ¨dansez¨ printre proiecte, repetitii, cursuri de predat sau de luat, deci am un fel de element ¨surpriza¨in absolut orice. Asta ma tine insa in ritm si – cum spuneam – nu ma lasa prada plictiselii. Poate vorbeste sangele clocotit ( si tanar) din mine , dar deocamdata ador aceasta flexibilitate.

  • De cand te stiu, imi pari atat de insetata de viata (dar intr-un mod cumva delicat) incat nu pot sa nu ma intreb daca nu e rezultatul anilor multi de disciplina si lipsa de timp pentru experimentare.

Andra: Aaa, nu, as fi fost asa ¨insetata¨ oricum…dar e adevarat ca disciplina practicarii unui sport de performanta mi-a structurat un pic viata – ceea ce nu e rau, eu fiind o fire perfectionista care vrea totul acum si aici iar asta ma face uneori sa ma pierd printre detalii, planuri, ganduri. Tot ce trebuie sa fac atunci e sa incep sa ma misc…sa dau o pauza mintii si sa ascult mai mult inima. Cat despre experimentare, singura problema poate fi lipsa timpului – timp pentru a fi cu toti oamenii de care mi-e drag, de a face atatea alte lucruri frumoase, de a calatori… Sunt o norocoasa totusi, dansul e prin excelenta experiment si o cale superba de cunoastere a orice, a oricui. 

  • Mi-ai povestit adesea cum, si in domeniul tau, sunt atatea lucruri care functioneaza bolnavicios, la noi. Cu favoritisme, misoginisme si altele. Ce ti-ar placea tie sa faci cel mai mult, daca ai putea, la noi in tara?

Andra: Visul acela maret? sa ma antrenez nestingherita intr-o sala cu conditii decente pentru ca apoi sa am privilegiul sa fiu pe un ring de dans sau o scena si sa ma pot exprima acolo cum mi-e mie cel mai drag. Si sa pot face si ceea ce se numeste pompos ¨dezvoltare personala prin dans¨ si care pentru mine inseamna un loc primitor unde niste oameni deschisi la minte si inima se reunesc si danseaza liber si cu pasiune. Si da, sa stii ca mi-as dori tare mult sa fac asta pe aceste meleaguri, dar…uite ca pana acum lucrurile nu s-au legat pentru mine sau -bine- nu le-am legat eu poate cum trebuia… pur si simplu am inca ¨dor de duca¨ in mine, ca o sete necontenita de experimentare, de cautare. Inca…

  • Iti aduci aminte probabil cum ne adunam de nebune, in facultate si ne chinuiam sa realizam cele mai tembele proiecte. De ce crezi ca unora, ca tine, le sade bine sa iasa din tipare si altora, ca mine, nu?

Andra: hmm, asta e intrebare cu capcane. cred ca fiecare iesim intr-un sens sau altul, intr-un moment sau altul, din fel si fel de tipare. Ahh, dar ce cuvant trist : ¨tipare¨… Daca e sa raspund insa strict la intrebare, zic ca mereu am simtit sa aleg alta cale decat cea batatorita si am considerat ca una din cele mai mari jigniri ce mi s-ar putea aduce ar fi sa se spuna ca sunt ¨comuna¨. Imi place tot ce e atipic poate pentru ca inca nu mi-am gasit repere clare pentru notiuni simple si importante din viata unui om. Uite de exemplu ¨acasa¨ – pentru mine nu e un loc sau (frumoasa ideea) un om, ci o activitate, un mod de a fi. Da, asta e, pentru mine – cea de acum si de fapt cea dintotdeauna – doar dansul e ¨acasa¨. Poate de aceea ma tot duc…

  • Te voi ruga sa predai stafeta si sa imi vorbesti despre cineva, ceva, undeva, candva, cunoscut si care merita impartasit

Andra: Eu stiu asa: ca ne-am gasit intr-un context/domeniu pe care ea il foloseste acum atat de frumos in viata ei, iar eu il integrez printre ale mele , dar mai subtil; ca e singurul om care ma stie cel mai bine atunci cand tac; ca amandurora ne place sangria; ca a fost o seara de martie geros, luni mai exact, si ca am mers impreuna la o piesa superba cu Oana Pellea, piesa ce a prevestit parca plecarea mea de peste numai 3 zile; ca eu inca dansez …cu lupii :)) iar ea s-a deschis de ceva timp ca un mac insetat de soare si a gasit o cale atat de frumoasa de a impartasi lumii ceva ce depaseste orice as putea scrie eu aici; ca imi e – permanent si iremediabil – dor de Ea…

  • DOR 🙂

Cateva imagini cu Andra puteti vedea aici:

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s