Despre o altfel de tectonica

untitled

In orasul asta gri, timpul are o alta masura iar peisajul este in continua schimbare. Doar ca nimeni nu il observa. In orasul asta gri, lumea fuge mereu, de ceva sau catre ceva, nu imi e foarte clar. Stiu doar ca trebuie sa fug si eu ca sa ma integrez in tipologia urbana.

In fuga sunt si acum doar ca ceva imi atrage atenia si ma opresc in fata unui afis de la TNB. Se joaca “Tectonica sentimentelor” la TNB. Il ador pe Eric- Emmanuel Schmitt imi spun. Daca as fi scriitor, ca el as vrea sa scriu. Sau ca Petronela. Pansament pe rana.

Si o iau iar la fuga spre metrou. Si metroul fuge cu mine. Si eu fug de zgomotele metroului care fuge cu mine, indesandu-mi castile in urechi. Partea buna atunci cand stau in metrou si am castile in urechi este ca pot urmari cum se misca buzele oamenilor, oferindu-mi propria poveste. In fata mea doi barbati isi misca buzele, uneori pe rand, alteori in acelasi timp…nerabdare proprie orasului gri. Unul dintre ei se pregateste sa coboare; dau noroc unul cu altul. Isi misca mainile in acelasi timp in care isi misca buzele. Oare ce formula au ales pentru seara asta? Apoi barbatul care s-a ridicat coboara din metrou in timp ce barbatul ramas continua sa isi miste buzele. Oare s-a prins ca eu tocmai creez o poveste si nu vrea sa o intrerupa? Sunt multi oameni in orasul acesta care isi misca buzele fara sa fie nimeni care sa le raspunda. Oameni ca mine si ca tine, oameni care fug dar care au avut nesansa ca propria vulnerabilitate sa ii prinda din urma.

O tectonica a psihicului uman….mi-am ales o meserie care sa studieze tectonica psihicului uman, toata miscarea si instabilitatea din mintile noastre. Lucrurile sunt destul de sensibile si vulnerabile pe acolo si poate ca mai frica decat de moarte ne este tocmai de acest potential de instabilitate care zace in noi.

In urma cu ceva ani am pierdut o persoana apropiata in urma evolutiei unei tumori maligne, localizate la nivelul lobilor frontali. Aceasta zona face legatura dintre ceea ce stim despre lumea inconjuratoare  si modul in care actionam, influenteaza vorbirea, personalitatea, comportamentul si simturile. unei persoane cu tumoare la acest nivel ii este afectata capacitatea de a lua decizii, ii scade interesul pentru lumea din jur, ii este alterata atentia si motivatia. Este indiferenta fata de persoanele si evenimentele din jur si chiar fata de sine. Nu se mobilizeaza decat pentru nevoile fiziologice. nu pare sa mai aiba sentimente profunde sau ganduri, nu empatizeaza, nu mai tine cont de norme sociale, nu mai comunica decat intr-un mod foarte sarac. Depinde de altii pentru a fi ingrijit iar daca il lasi, poate sa petreaca ore in sir facand acelasi lucru lipsit de sens. Si ce e cel mai frapant, nu il mai poate bucura nimic din ceea ce ne-ar putea bucura daca ne-am opri din fugit.  Un om care, pana nu de mult…fusese ca noi.

Si toti acei oameni cu privirile pierdute, intalniti la practica prin spitale. Si toti acesti oameni care isi misca buzele, pe strada, fara sa le raspunda nimeni. Si indragostitii…..oare nu sunt si ei o abatere de la regula? Cu curajul pe care il capata dintr-o data, cu puterea de a se catara pe cladiri sa isi strige iubirea sau de a urmari obsesiv o masina printr-un oras, pana cad epuizati. Si maternitatea care te transforma din  femeia frivola si usor timida in leoaica capabila sa calce peste orice amenintare.

O tectonica a mintii umane….o minte in care exista atata instabilitate, nesiguranta si vulnerabilitate incat oare dependenta de oameni, locuri si obiceiuri care iti ofera iluzia ancorarii, mai pare atat de uimitoare?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s