Cuvinte cu aroma de nectarina

images

Romanul s-a nascut poet. Ma rog, scriitor, caci poezia nu mai vinde, ar zice unii. Romanul scrie pe unde apuca…la gazeta, pe blog, pe pereti,  printre randuri de carti care inca mai miros a hartie. Te trezesti zilnic ba cu o vedeta de televiziune care si-a asternut pe hartie ceea ce nu putea spune pe sticla, ba cu un ziarist care s-a apucat de poezie romantica pana la golul din stomac , ba cu o prietena care si-a deschis blog. Si printre acestia sunt atat de multi a caror vorba ti se lipeste de suflet ca guma de asfalt.  Paradoxul este ca romanul scrie dar nu traieste decat, in foarte putine si norocoase cazuri, din scris. Sa fie efectul cathartic cel pentru care continuam sa scriem, orice ar fi, sau prea plinul de trairi pe care nu mai avem cu cine sa le impartim? “There is no greater agony than bearing an untold story inside you.”  spunea Maya Angelou. Indeed, dear Maya, indeed!

Despre Nekta am aflat de la Petronela Rotar care mi-a spus ca e o tipa misto. Si desi tind sa o cred pe cuvant pe Petronela, tot am vrut sa ma asigur si am citit-o cap coada.

nekta1-25

Pe Nekta sa o tot citesti dimineata, in timp ce iti bei linistita cafeaua, infasurata inca in pilota. In fapt, inspira ceva din calitatile unei cani pline de cafea….senzualitatea data de aroma, ironie fina si amaruie, energie sa-ti ajunga macar o parte din zi. Cat despre fata…’’ ii tare faina”, are ceva din prospetimea aia  provinciala, chiar daca a dat Ardealul pe capitala, este desteapta, are un pic din ‚je m’en fiche-ismul din lumea media  si  are atata sex apeal cum rareori intalnesti.

nekta1

– Draga mea, vezi, eu te-am „pictat” aici asa cum te-am perceput eu, prin cuvintele si imaginea ta. Fiecare are insa filtrele lui. Fa-mi te rog cunostinta cu tine, in 5 cuvinte.

Nekta: Lumină, cuvinte, mare, cafea, roluri. Sunt cinci 🙂

– Stiu ca ai scris la un moment dat, pe blog, intr-o poveste legata de scrieri de-ale tale de prin anii de liceu, despre povestea pseudonimului tau. Dar as vrea sa detaliezi putin, de la ce vine Nekta?

Nekta: Generația mea, generația ’90 n-a avut net acasă dintotdeauna. Se mai ducea și la un net café, mai juca un Counter Strike, mai dădea un asl pls pe mIRC, de-astea. Și-acolo nu prea-ți dădeai numele real, băgai un nickname, o poreclă, ceva s-atragă. Am intrat prima dată cu Cireșica, da’ a doua zi mai erau vreo douăzeci de Cireșici. Am încercat dup-aia Căpșunica. Mi l-au furat și pe ăla. Piersicuța, Nectarina, am luat fructele la rând. Și-a rămas Nectarina, că mulți nici nu știau chiar sigur ce-i aia o nectarină. Că nu apăruseră la noi de mult. Intrau cu mine și mă-ntrebau dacă-mi vine nicknameul de la nectar. Și eu ziceam „nu, de la nectarină, piersică din aia fără puf”. De-acolo vine Nekta. Așa a rămas. Chestia e că nici măcar nu-s fructele mele preferate nectarinele. Îmi plac, da’ nu să mă omor după ele 🙂

nekta1-2

–  Mai stiu despre tine ca lucrezi la Radio si pare ca ti se potriveste manusa aceasta zona. Unde se situeaza scrisul in viata ta? Si de ce scrii, doamna, de ce scrii? Ai si tu manuta ta din creier care scrie singura

Nekta: Nu am știut dintotdeauna c-o să fac radio, dar am știut dintotdeauna că aș fi bună la asta. Nu vreau să pară lipsă de modestie, vreau ca oamenii să înceapă să-și cunoască talentele. Să fie conștienți de aptitudinile lor și să le șlefuiască. Prea mulți oameni muncesc fără chef în domenii prost alese. E păcat, nu? Cu scrisul la fel. N-am știut dintotdeauna c-o să-mi fac un blog, dar am știut tot timpul că mă exprim muuult mai bine-n scris decât o fac verbal. În scris nu te întrerupe nimeni. Poți să-ți duci ideea, exact așa cum ai tu chef, la bun sfârșit. Mă fac mai bine înțeleasă-n scris, de asta scriu. Uite, live, să știi că eu nici nu sunt foarte vorbăreață. Mă descurc mai bine să ascult oamenii, nu să le vorbesc. Ai zice că se bate cap în cap cu jobul meu, corect? Dar nu se bate. La radio e la fel ca pe blog, nu mă bruiază nimeni, îmi fac meseria, dau omului starea de bine și aia e!

– Pare ca te-ai adaptat cu usurinta la viata din Bucuresti. Dar ne incanti, parca, mai rar cu vorbele tale, pe blog. Este de vina timpul care aici curge cu alta viteza? Crezi ca Bucurestiul este un mediu mai putin stimulativ pentru cei care scriu?

Nekta: Da, „mor dă București”. Ți-am răspuns în dialectul lor, haha. Chiar îmi place aici, în sfârșit mi-am găsit locul. Poți să-ți încarci sau descarci bateriile în orașul ăsta. Iar de scris, scriu fix numai când simt că parcă aș avea ceva de zis. Nu îmi propun „băi, luna asta scriu 10 articole cel puțin”. Cuvintele-s prea prețioase pentru mine ca să-mi bat joc de ele, să „vorbesc vorbe”, cum ar veni.

– Crezi ca zona de blogging este bine dezvoltata la noi in tara?

Nekta: Păi, după calculele mele de fată care-a terminat filo, blogosfera românească scrie în proporție de 90% despre ce gândesc femeile, bărbați care înșală, scrisoarea unei neveste către amanta soțului, scrisoarea unei studente din străinătate către președinte, gânduri melancolice și lecții de viață. Ideea-i că am dat unfollow în masă și-am început să-i citesc, bine merci, pe restul de 10% care-ți dau un vibe bun. Genul ăla de articol după care te întrebi uluit: „băi, frate, ce-am citit?! Mai vreau!”

– Iti multumesc pentru prezenta ta aici si iti doresc sa scrii cat sa ne mearga bine. MI-ar placea  sa duci si tu, mai departe, stafeta, si sa imi vorbesti de cineva care face lucruri creative si care iti este drag.

Nekta: Si eu merci, mi-a plăcut, mai ales că a fost așa de neașteptat. Dar o s-o trag eu de urechi pe miss Petronel Frumușel. Mie-mi place Sonia Nechifor. Foarte mult. Nu ne știm personal, doar așa, de pe net. Dar e așa caldă, faină și prinsă în multe activități, încât o simți prin monitor. E un om frumos. E „one of a kind”.

Luati-va cana de cafea si lasati-va cuceriti de Nekta aici:

https://nekta.wordpress.com/

Andra Moisa – respirand prin dans

10807799_835669676479602_916857337_n

Si tu daca o vezi pe Andra pe strada, vei baga mana in foc ca e dansatoare. Pe langa faptul ca “e buna rau”, are alura si eleganta pe care doar ani buni de dans ti-o pot oferi. Andra e cel mai instabil emotional om pe care il cunosc. Dupa mine, bineinteles! Doar ca ea se si exteriorizeaza si e impacata cu asta. Avantaj in a fi artist! Fiinta asta este atat de pasionala ca te face s-o doresti si daca esti femeie. Are o frivolitate ce se integreaza bine in tablou. E independenta, spontana, curajoasa si extrem de talentata. E un fel de razbunare a sarmanei doamne Bovary 🙂  Cand o vezi dansand nu poti sa iti integrezi in minte imaginea a multor ani de antrenamente, sacrificii, renuntari. Dansul curge atat de natural prin corpul ei incat esti convins ca asa s-a nascut, ca asa se trezeste si asa se culca la loc. Realitatea insa inseamna o copilarie marcata de 8 ore/zi de antrenament fizic, diete, lipsa de timp pentru rasfaturi, un titlu de vicecampioana nationala la dans sportiv si ore multe petrecute pregatind copii cu care se poate mandri. Si totusi, efortul al mai mare pentru Andra este sa nu danseze. Atunci parca incep sa o doara muschii si sufletul deopotriva. De aceea, ca multi alti tineri talentati de pe la noi, a plecat si ea prin strainataturi ca sa poata face ce ii place si sa fie si platita pentru talentul si munca ei. De asta si ca sa imi fie mie dor de ea.

  • Acesta este un interviu atipic, evident. Incepe cu o afirmatie la care astept un raspuns. As da orice sa am un astfel de talent, ca al tau, si sa pot simti macar o zi ce traieste un om care participa cu toti porii la ceea ce face.Zi-mi ce avantaje ti-a oferit dansul in dezvoltarea ta: fizic, psihic, social

Andra: E simplu…stiu sigur un singur avantaj si cel mai important din cate pot fi – mi-a permis sa traiesc! Stiu ca suna poetic… este , intr-adevar, pe cat e si de realist. Eu sunt un om care se exprima cel mai bine si mai clar prin miscare. Imi plac cuvintele – le folosesc si supraanalizez – dar cred ca cele mai frumoase si adanci parti din mine le dansez. Pentru mine, miscarea are o calitate extraordinara: imi permite sa ma exprim spontan si liber si -fara exagerare- nu exista moment in care sa fiu mai autentica decat acela in care vorbesc cu si prin corp, in totalitatea lui.

  • Cum arata viata ta de dansator? Cum e lumea in care traiesti ca artist?

Andra: Viata de dansator? cu siguranta nu e plictisitoare :)) Sigur asta se datoreaza si faptului ca exista un anumit grad de instabilitate ( hai sa fiu pozitiva – flexibilitate) in sensul in care zi de zi ¨dansez¨ printre proiecte, repetitii, cursuri de predat sau de luat, deci am un fel de element ¨surpriza¨in absolut orice. Asta ma tine insa in ritm si – cum spuneam – nu ma lasa prada plictiselii. Poate vorbeste sangele clocotit ( si tanar) din mine , dar deocamdata ador aceasta flexibilitate.

  • De cand te stiu, imi pari atat de insetata de viata (dar intr-un mod cumva delicat) incat nu pot sa nu ma intreb daca nu e rezultatul anilor multi de disciplina si lipsa de timp pentru experimentare.

Andra: Aaa, nu, as fi fost asa ¨insetata¨ oricum…dar e adevarat ca disciplina practicarii unui sport de performanta mi-a structurat un pic viata – ceea ce nu e rau, eu fiind o fire perfectionista care vrea totul acum si aici iar asta ma face uneori sa ma pierd printre detalii, planuri, ganduri. Tot ce trebuie sa fac atunci e sa incep sa ma misc…sa dau o pauza mintii si sa ascult mai mult inima. Cat despre experimentare, singura problema poate fi lipsa timpului – timp pentru a fi cu toti oamenii de care mi-e drag, de a face atatea alte lucruri frumoase, de a calatori… Sunt o norocoasa totusi, dansul e prin excelenta experiment si o cale superba de cunoastere a orice, a oricui. 

  • Mi-ai povestit adesea cum, si in domeniul tau, sunt atatea lucruri care functioneaza bolnavicios, la noi. Cu favoritisme, misoginisme si altele. Ce ti-ar placea tie sa faci cel mai mult, daca ai putea, la noi in tara?

Andra: Visul acela maret? sa ma antrenez nestingherita intr-o sala cu conditii decente pentru ca apoi sa am privilegiul sa fiu pe un ring de dans sau o scena si sa ma pot exprima acolo cum mi-e mie cel mai drag. Si sa pot face si ceea ce se numeste pompos ¨dezvoltare personala prin dans¨ si care pentru mine inseamna un loc primitor unde niste oameni deschisi la minte si inima se reunesc si danseaza liber si cu pasiune. Si da, sa stii ca mi-as dori tare mult sa fac asta pe aceste meleaguri, dar…uite ca pana acum lucrurile nu s-au legat pentru mine sau -bine- nu le-am legat eu poate cum trebuia… pur si simplu am inca ¨dor de duca¨ in mine, ca o sete necontenita de experimentare, de cautare. Inca…

  • Iti aduci aminte probabil cum ne adunam de nebune, in facultate si ne chinuiam sa realizam cele mai tembele proiecte. De ce crezi ca unora, ca tine, le sade bine sa iasa din tipare si altora, ca mine, nu?

Andra: hmm, asta e intrebare cu capcane. cred ca fiecare iesim intr-un sens sau altul, intr-un moment sau altul, din fel si fel de tipare. Ahh, dar ce cuvant trist : ¨tipare¨… Daca e sa raspund insa strict la intrebare, zic ca mereu am simtit sa aleg alta cale decat cea batatorita si am considerat ca una din cele mai mari jigniri ce mi s-ar putea aduce ar fi sa se spuna ca sunt ¨comuna¨. Imi place tot ce e atipic poate pentru ca inca nu mi-am gasit repere clare pentru notiuni simple si importante din viata unui om. Uite de exemplu ¨acasa¨ – pentru mine nu e un loc sau (frumoasa ideea) un om, ci o activitate, un mod de a fi. Da, asta e, pentru mine – cea de acum si de fapt cea dintotdeauna – doar dansul e ¨acasa¨. Poate de aceea ma tot duc…

  • Te voi ruga sa predai stafeta si sa imi vorbesti despre cineva, ceva, undeva, candva, cunoscut si care merita impartasit

Andra: Eu stiu asa: ca ne-am gasit intr-un context/domeniu pe care ea il foloseste acum atat de frumos in viata ei, iar eu il integrez printre ale mele , dar mai subtil; ca e singurul om care ma stie cel mai bine atunci cand tac; ca amandurora ne place sangria; ca a fost o seara de martie geros, luni mai exact, si ca am mers impreuna la o piesa superba cu Oana Pellea, piesa ce a prevestit parca plecarea mea de peste numai 3 zile; ca eu inca dansez …cu lupii :)) iar ea s-a deschis de ceva timp ca un mac insetat de soare si a gasit o cale atat de frumoasa de a impartasi lumii ceva ce depaseste orice as putea scrie eu aici; ca imi e – permanent si iremediabil – dor de Ea…

  • DOR 🙂

Cateva imagini cu Andra puteti vedea aici:

Doar o stii….

10721150_851924144826110_1182558591_n

Pe Alina Manole nu te multumesti sa o asculti doar pe CD. Nu; ea trebuie integrata intr-un context mai complex care sa iti stimuleze simturile intr-un mod complet. Un context in care cei care vin sa o asculte se simt uniti de un secret pe care toti si-l asuma si care va ramane doar intre ei, printr-un consens tacit. Cantecele Alinei sunt cu si despre romantism si sensibilitate, ironie, profunzime, pitici, vulnerabilitati, uman si, partea mea favorita, o frivolitate care ne caracterizeaza, intr-o oarecare masura, pe fiecare. O frivolitate asumata, placuta, acceptata si care-si are locul ei.

Alina nu doar are o voce de vis ci si scrie versuri intr-un mod in care te face sa o iubesti pe ea, si nu stiu cum naiba, sa te impaci mai bine cu tine.

10715865_851923888159469_1885031474_n

–  Alina, eu am auzit de tine prima oara ascultandu-i pe cei de la Tapinarii, alaturi de care ai cantat la o aniversare despre saruturi indecente Mi-ai placut tare mult si am inceput sa te caut….mai intai pe internet unde am dat de “luna ta patrata” de care m-am indragostit definitiv. La tine la concert am venit prima data chiar de ziua mea de nastere, a doua zi dupa ziua ta de nastere si am considerat-o una dintre cele mai placute aniversari. M-au impresionat, pe langa talentul tau de care eram déjà convinsa, atmosfera calda pe care o creezi, gija la detalii si modul in care interactionezi cu publicul si reusesti sa legi o relatie nu doar intre tine si noi ci si intre noi. Sunt sigura ca ai mai fost intrebata si, desi sunt dornica de a evita tiparele, nu ma pot abtine sa nu iti cer explicatii pentru un fenomen de care sunt fascinata: cum se face ca, desi nu apari nici pe Zu Tv nici la Kiss FM, biletele la tine la concert se vand in maxim 3 saptamani si apar presiuni asupra ta sa mai dai inca un concert si pentru cei mai lenti?

Alina Manole:  Nu stiu. Eu ii astept pe fiecare, cuminte, in locul meu de pe scena. Asa ca cel mai bine e sa-i intrebi pe cei care cumpara bilete. Stai! Pot sa iti intorc intrebarea! De ce cumperi tu bilet la concertele mele? 🙂 Ai venit deja de cateva ori…!

– Pentru ca mi-a fost suficient sa te ascult o singura data ca sa ma las fermecata de cantecele tale 🙂 Si pentru ca, asa cum ziceam mai sus, ai un dar de a-i ajuta pe cei care te asculta, sa se regaseasca pe ei insisi. Si asta iti ofera un sentiment aparte! Ai darul de a vorbi despre aspecte din noi toti pe care ne, ferim adesea, sa le recunoastem, dar tu o faci cu atata sarm si eleganta incat pui lucrurile intr-o lumina cu totul diferita. Cand plec de la concertele tale…imi dau voie sa fiu! De ce iti saluti publicul cu “buna seara, pacatosilor?”

Alina Manole:  Nu cred ca exista adult care sa nu fi inselat sau mintit vreodata. Problema e ca nu putem recunoaste asta in gura mare. Atunci uite-ma… vin eu si povestesc pe bune. Si fara agonie, fara drama. Pur si simplu. Ca despre aer. Sau despre zmee. Le dau voie celor din fata mea sa fie cum sunt de fapt. Cu marile adevaruri ascunse (aproape) de toata lumea. Sa nu se inteleaga gresit…imi plac exceptiile, le caut. Ma bucur cand le gasesc, cand vin la mine oameni care spun “Ne iubim complet, definitiv”. Sa le raspund “Inca”? 🙂 Nu, ma bucur de momentul lor frumos si le doresc in gand sa tina. Cat despre salut…il intelege fiecare in propria cheie. Unii considera ca pacatos=amant, altii simt ca pacatos =iubire.

– Prin versurile tale creezi un mister extrem de atractiv in jurul tau. Cata legatura au ele cu viata ta?

Alina Manole: Sunt ceea ce sunt si nu am ajuns asa din intamplare. Pe scena spun povesti reale. Sunt si eu in unele dintre ele dar, acolo, la concerte, nu contez eu ci fiecare in parte dintre cei care vin sa ma asculte. Fiecare e in lumea lui, cu gandurile lui, cu inima sa, cu istoria lui emotionala. Eu doar le cant.

– Pentru ca nu imi pot iesi complet din rolul meu de psiholog, sunt curioasa sa aflu cat de terapeutic este pentru tine sa scrii sau/si sa canti?

Alina Manole:  Fara scris si muzica nu as putea sa respir. Am incercat. Nu mi-a iesit.

– Stiu ca una din marile tale placeri este cititul. Mi te imaginez stand in camasa cea alba in care apari in poza de pe ultimul tau album, cu o pereche de sosete calduroase si lungi, lasate in jos a la Kim Besigner in 9 saptamani jumate, tolanita pe o canapea, cu o carte intr-o mana si cu o cana de ciocolata calda in cealalta, cu  pisica ta pufoasa la picioare. Sau poate e doar o proiectie a propriilor mele placeri pe care o fac pe tine Zi-mi care e una din cartile sau autorii tai preferati!

Alina Manole:  Uau! Ce imagine romantata! 🙂 Modificam un pic cadrul: beau un ceai sau un pahar cu vin, unul singur, savurat pe indelete. Fumez. Uneori ma ridic brusc de pe canapea si fac ture prin casa. Depinde de carte. Alteori scot ochii dintre pagini si ma uit in gol. Inspre mintile mele 🙂 Se intampla sa stau si in halat, si in tricou, nu doar in camasa aia de care spui 🙂 Motanul e pe undeva prin apropiere tot timpul, asa e ! Eleganta ariciului – Muriel Barbery

– Alina, pe principiul “da mai departe”, vorbeste-mi despre o persoana creativa, talentata, un roman care nu se teme sau care nu poate sa nu iasa din tipare.

Alina Manole:  Nu as sti sa aleg dintre prietenii mei. Nu pot. Lista e frumoasa si lunga.

Despre concertele Alinei poti afla mai multe de pe site-ul ei: www.alinamanole.ro

Poti sa o cunosti mai bine citindu-i blogul http://blog.alinamanole.ro/ si mergand la concertele ei.

Despre frumusete cu Oana Pellea…

untitled

„Despre un om frumos, pentru un om frumos!”, i-am scris pe Jurnalul Oanei Pellea, cand i l-am oferit cadou de ziua ei. Impartim admiratia pentru acest artist si om, in adevaratul sens al celor doua cuvinte. Un artist talentat care nu face compromisuri cand vine vorba de arta sa. Un om moral, spiritual, darnic, profund, romantic si sensibil la frumos. De aceea o iubim amandoua pe Oana Pellea desi nu ne-am spus lucrurile acestea niciodata. Nu vorbim prea des, cu voce tare, despre admiratia noastra pentru frumos; poate pentru ca acesta e considerat demodat. E unul din secretele noastre care ne leaga.

Intr-o seara m-a invitat sa mergem la „Ma tot duc”, un spectacol cu Oana Pellea pe care vroiam sa il vedem de ceva vreme. Am ajuns prea devreme si ne-am mai plimbat, tacute, umar langa umar, pe strazile pustiite de un martie geros. Asa suntem noi, ne si intelegem pe tacute, ne si certam pe tacute. Mi-a spus brusc ca e posibil sa plece….mult mai departe de mine, mai aproape de ea. Nu am luat-o in serios. Asa reactionez eu in fata pierderilor, prefer sa nu le iau in serios. A mai vrut sa zica ceva dar a tacut si eu am inteles. Tot umar langa umar am stat si la piesa de teatru. Sala mica a Teatrului Mignon, lipsa decorului, o actiune minimalista, aproape absenta, un schimb de replici simple, totul parca a fost menit sa reduca orice fel de stimulare senzoriala sau cognitiva si sa se adreseze direct sufletului. O piesa de o ora si jumatate la care razi si plangi deopotriva si de la care, dupa ce se reaprinde lumina, nu iti vine sa pleci ci ai mai ramane la niste discutii cu oamenii din jur cu care ai impartasit, parca, o intimitate calda.

2

Tot ce ne-am spus dupa aceea a fost:

  • Daca vrei sa pleci, pleaca.
  • Adica vrei sa plec?
  • Nu
  • Atunci vrei sa raman?
  • Daca vrei sa ramai, ramai.
  • Adica vrei sa raman?
  •  Nu…poti sa pleci dar si sa ramai. Eu vreau doar sa te hotarasti.

Eu incercam sa ma bucur pentru ea si ea a plecat!

A doua oara am fost cu el. Eram obisnuiti amandoi cu plecarile si venirile noastre. Era deja ceva banal chiar daca stiam ca pana la urma totul se va incheia cu unul plecat si unul ramas. Acelasi décor lipsa, aceeasi doi actori care iti daruiesc tot ce au mai frumos, aceeasi intimitate, eu lacrimand, el zambind…La final aceeasi parere de rau si apoi aceleasi drumuri separate. Viata este o insiruire de veniri si mai ales plecari. Important e ce facem intre ele si cat de delicat ne traim viata.

Iti recomand sa te tot duci la Ma tot duc. Este un spectacol care iti va lasa suficient spatiu sa iti regasesti propria poveste .In plus e jucata de doi actori frumosi care stiu atat de bine sa daruiasca. Iar noi toti avem nevoie de frumos! Contemplarea frumosului, oriunde l-ai gasi, este un act spiritual. El este oriunde si peste tot dar ca sa il observi trebuie sa iei o decizie….aceea de a te opri din alergarea ta spre satisfacerea propriilor placeri, dorinte si de a te opri din urgenta competitiei. Frumosul nu iti ofera, aparent nimic, de aceea, a te opri in fata lui  presupune o clipa de renuntare la tine.

“Kant sugera ca putem descoperi si admira frumusetea atunci cand ne abandonam interesele, cand privim lucrurile nu doar din prisma necesitatilor noastre, pentru a le explica functionarea sau pentru a satisface o pofta. E atunci cand experienta iti este suficienta.”

Ne e din ce in ce mai greu sa generam frumos si sa ne facem timp pentru el. Suntem prea ocupati sa consumam, sa ne sapam unii pe altii, sa ne intrecem, sa acumulam, sa ne tradam,  sa alergam, sau sa fugim de noi, sa iesim din tipare pentru a fi observati. De aceea ne prefacem ca il dispretuim. Il scoatem in afara utilitatii, il ridiculizam, ne facem ca nu are nici un sens. In fapt, cu totii suntem insetati de el…doar ca am uitat!

“Vreau sa plec…daca vrei sa pleci pleaca. Adica vrei sa plec?…Nu. Daca vrei sa ramai ramai. Adica vrei sa raman? Nu…Poti sa pleci, dar poti sa si ramai. Eu vreau sa te hotarasti”. ” Mai avem un minut pana pleci. Ce facem in ultimul minut? Ne pregatim de plecare. Te pregatesti? Nu, te pregatesc pe tine. Intotdeauna e mai greu pentru cel care ramane. Dar pentru cel care pleaca nu e greu? Fiecare lucru trebuie facut delicat, ca in viata, a pleca inseamna a muri putin.” (Fragment din Ma tot duc, cu Oana Pellea si Mihai Gruia)

Un documentar despre sensul pe care il are frumusetea

 

Un Cimitir viu

Telespan nu mi-a picat bine la stomac, pana sa ma apuc serios sa-i citesc cartea. Primul contact a fost cand “dansul” mi-a dat sa citesc un pasaj din ea, aparut pe net. N-as zice ca era unul relevant. Poate doar pentru limbajul colorat cu care si-a imbogatit scriitura. Am strambat din nas argumentand excesul de zel in folosirea vulgaritatii ceea ce mi se pare adesea prostesc si copilaresc. “Si mai lasa-ma cu jurnalistii tai cu veleitati narative. Toti cred acum ca stiu sa scrie”, i-am marait. El a ridicat din spranceana si m-a acuzat de pudibonderie si prejudecati. Si uite-asa l-am injurat eu pe Telespan, cu cartea lui cu tot, ca am ramas noi strambati unul la altul toata seara.

Urmatorul contact cu Cimitirul a fost cand tot “dansul” mi-a stricat surpriza pregatita pentru ziua lui ducandu-se la lansarea de carte a lui Telespan, ca doar fusera colegi. E adevarat ca omul nu avea de unde sa stie ca nebuna sade plansa toata, cu impletitura-n cap, semipermanenta pe unghii si planurile ramase in gat. Multe vorbe amare s-au scris in seara aceea si o tastatura a fost sacrificata. “Tu-s gura ma-tii, Telespane, cu cartea ta!” as fi gandit-o daca nu as fi pudibonda, pare-se, si daca printre ticurile mele verbale de psiholog serios s-ar afla si altele decat “inteleg”, “ce te face sa spui asta?” si “in sensul ca…”

untitled

De ciuda m-am apucat de carte….de ciuda si dintr-o declarata curiozitate profesionala. Sa inteleg si eu cate ceva despre trairile unui homosexual. Dupa ce am citit-o am recomandat-o multor prieten. Pe unii i-am scos din stari depresive, cu ea. Un psiholog se poate folosi de multe instrumente 🙂  De la partenerii altora mi-am primit mustrari dupa primul “ce cacat?” spus prin casa de catre paratul cititor. Caci asa sunt si prietenii mei, pudibonzi dupa unii, decenti, maturi si eleganti in vorbire, dupa mine; si ii iubesc si pentru asta! Am inteles ca daca unora le este usor sa se molipseasca de un limbaj colorat doar citind o carte, sa-ti devina reflex atunci cand lucrezi intr-un mediu in care acesta e limba materna, pare cu atat mai usor. O fi si vulgaritatea precum fumatul social: injuratul social.

Imi dau seama ca ar trebui, ca psiholog, sa fiu flexibila si indulgenta si sa sustin libertatea de exprimare, cum s-o manifesta ea. Dar mi s-au cam format si mie reflexele mele caci lucrez mult cu copiii si acolo trebuie sa fii aspirator de coloraturi verbale. Daca te trezesti ca mine scapand un “ iti aduci aminte pustoaico cand ti-a dat borsul pe nas?”, te colorezi alternativ in albastru, verde si negru, gandindu-te ce ar zice mama lui si a ta de-o potriva, daca ar auzi astfel de expresii. De altfel, daca nu ai observat, copiii au niste antenunte speciale pentru cuvinte interzise.

Revenind! Ca psiholog zice-se sa fiu ingaduitoare. Dar sunt om si am si eu fixatii:

  1. Nu suport barbatii de 30+ care isi baga si isi scot la fiecare 5 cuvinte ca niste puberi care tocmai ce au descoperit-o, si-o masoara zilnic si ne anunta pe toti ca au devenit barbati. Si femeile sunt mandre de sanii lor dar nu le prea auzi cu “mangaia-mi-as tatele”
  2. Nu imi place excesul de vulgaritate postcomunista din filme si carti menit sa socheze si sa protesteze fata de anii de “ciocu mic”. Nevoia o inteleg dar tot sunt satula.

Nu stiu cum dar la Telespan nu te deranjeaza si iti dai seama ca nu a urmarit sa socheze sau sa atraga atentia prin asta tocmai pentru ca nu trezeste mai nimic in tine. Iti pare natural inca de la prima fraza pana la cea din urma, ambele aflate in acelasi registru. La fel nu te deranjeaza nici descrierile detaliate ale experientelor sexuale. Autorul este asa de transparent incat se creeaza o intimitate intre el si cititor si nu mai ai pretentii la etichete sociale. Desi nu iti spune nimeni ca nu ar fi fictiune, simti ca omul asta isi transmite propriile trairi, experiente si isi asuma propria identitate, si asta iti place maxim. Am mai spus pe undeva despre respectul pe care il am fata de acesti oameni care se arata asa cum sunt? Imi este clar si ca a lucra in anumite medii iti ofera o libertate mai mare de a iesi din tipare, fata de alte medii. La fel cum imi e clar ca autori ca Petronela sau Telespan au avut mult de castigat din promovarea cartilor lor prin contactul lor cu lumea media. Dar bine ca astfel de carti au sansa sa fie promovate caci tare mai merita!

Cimitirul nu este o carte despre homosexualitate sau vulgaritate. Este o carte despre emotii de tot felul, despre frici, despre imprevizibilul vietii dincolo de nevoia noastra de control, despre asumare si lipsa ei si cine stie ce vei mai descoperi tu. In plus are un umor de calitate, usor englezesc….negru si tare bun.

Cartea o recomand din suflet, cu avertismentul sa fii prudent in RATB caci batrana care isi arunca privirea peste umarul tau s-ar putea sa aiba inima slaba 🙂

Pe Telespan l-am iertat 🙂 Caci ii fain si destept foc. De unde stiu? Pai…a scris o carte buna, are umor si e autoironic si asta nu-i de ici de colo si, pare-mi-se ca e prieten cu Oana Pellea (oh, yes, I’m a stocker 🙂 ) si daca o doamna ca ea ii acorda atentie, tre sa fie ceva de capul lui.

Hai sa ne mai scrii!

Cartea o gasesti aici:

http://www.elefant.ro/carti/fictiune/literatura-romana/literatura-romana-contemporana/cimitirul-215065.html

Aici e o postare de-a lui care mi-a placut

http://www.catchy.ro/2014-aduce-totul-noi-nu-trebuie-sa-facem-nimic/53646

 

 

 

 

 

 

Despre un blog de nervi pe care o sa il stii de undeva

1622080_293268510822009_210596438_n

Petronela Rotar, alaturi de Adrian Telespan, Paula Sacui si alti jurnalisti pe care i-am descoperit de curand, ma plaseaza cu nedumerire in fata unor paradoxuri:

Primul: cum se face ca televiziunea, care da senzatia ca are, lately, ca unic scop, indobitocirea si promovarea prostului gust, contine atatia oameni culti, inteligenti si frumosi?

Al doilea: cum se face ca un cadru in care “se vand vise si iluzii” sa creeze….nu, sa atraga, identitati atat de clare, afirmate, strigate chiar, cu curaj si responsabilitate, in cele mai mari vulnerabilitati ale lor?

Atat de nedumerita incat am acceptat cu scepticism sa ii citesc. De Petronela de cand “m-am apucat” nu m-am mai lasat pentru ca m-am indragostit sincer, atat de modul in care da din condei cat si de prezenta ei din scrierile sale. Pentru ca sunt oameni care scriu frumos dar impersonal si oameni care parca arunca in tine cu cuvinte amestecate cu bucati din sufletul lor. Petronela este prezenta in tot ceea ce scrie; o vezi, o descoperi, o cunosti si ajunge sa iti placa. Mie a ajuns sa imi placa….poate e reflex profesional sa ma bucur cand oamenii isi asuma in discursul lor, fie el verbal sau scris, trairile, dorintele, valorile, conceptiile….

10361459_335285173287009_3069355601565565830_n

Uite-asa m-am indragostit eu usor usor de ea si mi-am zis, “Mama, cand o sa fiu mare vreau sa fiu ca ea. Sa-mi iubesc feminitatea si sa imi pastrez frumusetea, prospetimea,tineretea, senzualitatea, in ciuda provocarilor mult prea dure cu care viata m-ar “noroci” …. sa am curaj sa merg inainte chiar si atunci cand imi e greu si doare atat de tare incat pare imposibil sa mai fac vreun pas, sa fiu atat de puternica incat sa recunosc ca sunt slaba, ca imi e frica, ca sufar, ca as vrea sa fug….sa fiu un adult responsabil dar sa refuz sa cresc acolo unde asta ar insemna sa ma iau mult prea tare in serios, sa-mi pierd auto-ironia si simtul ludic, sa uit sa visez si sa ma blochez in tipare ale varstei…calup de oameni care se imbraca la fel, abordeaza aceleai teme si au acelasi zambet resemnat pe chip; iar aceasta sa fie o alegere constienta. Sa fiu o mama suportiva, grijulie, responsabila dar si o mama despre care copiii mei si prietenii lor sa zica ca sunt misto pentru ca deh, stiu sa nu imi lipesc eticheta de om mare pe frunte si sa le inteleg pornirile, sa ii las sa se descopere si sa se afirme in propria individualitate. Caci daca eu tin atat la identitatea mea, nu o sa le-o sufoc pe-a lor! Sa iubesc sa iubesc…zilnic, cu patos, chiar daca mi-a povestit profu de neurostiinte cum e cu mintea care te pacaleste si-ti trimite trupa de neurotransmitatori si hormoni ca sa ramai tu atasat, caci vezi…asa cresti mai bine puiul de om si specia evolueaza. Pfff….las sa traiesc eu iluzionata si intoxicata! Ma auzi mama? asa vreau sa fiu cand o sa cresc mare. Sa nu ma lasi sa uit!”

Dar poate vad eu, in scrierile Petronelei Rotar, ceea ce caut in mine. Caci de aceea ne face placere sa cunoastem oameni care se cunosc: e ca o invitatie la a intra si tu intr-un contact mai bun cu tine.

Citeste si tu acest blog de nervi si cartea Petronelei si vezi ce afli despre tine.

Pe Petronela Rotar o poti citi aici:

http://acestblogdenervi.ro/

Cartea ei o gasesti aici:

http://www.hergbenet.ro/carte/o-sa-ma-stii-de-undeva-petronela-rotar

 

Andrei Mandasescu – desenator

1011577_726725417359096_469243967_n

Cand ma gandesc la Andrei desenand, nu pot sa mi-l imaginez altfel decat in copilarie, aplecat peste orice colt de hartie, cu creionul strans tinut in mana stanga (o, ce desfatare sa o foloseasca!), cu o incordare, concentrare si asteptare frenetica a ceva ce urmeaza sa apara, din afara lui parca. Si pe mine privindu-l cu invidie pentru clipa care mie tocmai mi-a fugit si pentru el s-a oprit in loc.

Prea multe nu s-au schimbat de atunci, chiar daca timpul si-a lasat amprenta a “vreo” 20 de ani peste noi. El pastreaza aceeasi privire si atitudine copilareasca si jucausa in aparenta, dar trista si profunda daca esti mai atent. . Viata a curs cu multe dezamagiri, suferinte, eforturi, reprosuri si a lasat urme adanci de neincredere in propriul potential. O modestie calda dar nejustificata si un standard autoimpus care este impins tot mai departe. Pentru mine Andrei este exemplul cel mai clar de ocolul pe care il face un om care e abatut de la drumul lui, in copilarie, ca sa ajunga tot acolo unde “trebuie”, intr-un final. Imi e greu sa il folosesc pe trebuie, cu lejeritate, ghilimelele stand dovada. Defect profesional, ce sa ii faci? In meseria mea “trebuie” este denigrat. Este semnul unor etichete, prejudecati, lucruri impuse sau autoimpuse, fortate. Dar cand vine vorba de exteriorizarea talentului….trebuie are nevoie de majuscule. Pentru ca asa banuiesc ca se simte un om care are atatea de oferit: dator sa isi urmeze drumul. A indeparta un copil de talentul sau este ca si cum l-ai forta sa lupte impotriva propriei naturi. La fel de nenatural ca si fortatul cuiva sa fie dreptaci cand s-a nascut stangaci. Nu ar fi oare mai constructiv ca tu, parintele, sa accepti macar inclinatiile copilului (daca nu te poti bucura) si sa il inveti, mai bine, cum sa se descurce cu ele? Asa e omul de cand se stie…..ii e greu sa accepte natura si sa se impace cu diferitul…

–          Andrei, hai sa iti pun o intrebare din aia pe care o gasesti prin toate interviurile cu oameni talentati. Scuza-mi lipsa de creativitate dar chiar am aceasta curiozitate: ce inseamna desenul pentru tine? Cum te simti atunci cand desenezi? Am uneori un sentiment ca desenul reprezinta o salvare pentru tine dar nu imi dau seama daca e adevarat si de unde aceasta senzatie. Explica-mi!

Andrei:     Atunci cand desenez ma linistesc si imi place cand vad ca acele ganduri ale mele prind contur. Da, este o salvare de multe ori.Cand nu-s in apele mele mai fac o schita , cand nu gasesc rezolvari la anumite lucruri stau si desenez in felul asta mai uit de cele ce imi apasa sufletul si ma concentrez pe modul in care va iesi un desen. Este o metoda de detasare dar si de incarcare pozitiva!

–          Nu ai fost prea mult incurajat, in copilarie, sa iti fructifici talentul. Nu ai primit cine stie ce confirmari cand ai fi avut nevoie. Poate de aici si asteptarea asta a ta de a fi in sfarsit suficient de bun ca sa iti dai si tu voie sa te afirmi. Daca ai avea ocazia ca viata ta sa o ia de la inceput, cum ai dori sa fie, in ceea ce priveste talentul tau pentru desen?

Andrei: Mi-as dori sa fac, din timp, anumite cursuri care m-ar ajuta sa desenez mai bine, si in felul asta sa sar peste foarte multi pasi gresiti pe care i-am facut si pe care inca ii mai fac.Am facut niste cursuri de desen dar care nu m-au ajutat foarte mult din cauza ca au fost putine sedinte si poate macar de acum incolo cu ajutor de la Dumnezeu, prieteni, rude si altii poate reusesc sa “apas acceleratia” , in sensul in care sa imi gasesc “nisa “ , sa imi gasesc stilul si modul de lucru, sa incerc sa ma autodepasesc, sa ma perfectionez. Sa reusesc sa exprim acel ceva nou pe care multi il simt in inima si nu-l vad imprejurul lor.

10481864_793914523973518_615995242263620801_n 10514876_794194457278858_1588008223_n

–          Cum ar arata planurile de viitor ale unui portretist (zic bine asa?) intr-o lume ideala?

Andrei: Momentan m-am axat pe portrete dar vreau sa ies din sfera asta si sa incerc mai multe subiecte pana ma axez pe ceea ce simt ca mi se potriveste. O lume ideala…..? Nu stiu, nu exista o alta lume ideala pentru mine decat cea in care desenez.

10151962_748413565190281_7732013406433796491_n1505090_762935570404747_5307758894316861837_n

–          Cum arata planurile tale de viitor?

Andrei: Ma gandesc la o expozitie dar trebuie sa fie precisa, adica sa fie asa cum doreste inima mea, fara compromisuri. Ma bate gandul sa incerc si ceva nou, un schimb de experienta in alta tara si sa invat mult in scurt timp si, daca se poate sa iau contact cu si mai multe tari si mai bine. Sa cunosc cat mai multe perspective si, vazand foarte multe stiluri sa imi definesc stilul propriu.

–          Ce ti-a oferit pana acum cea mai mare satisfactie, ca artist?

Andrei: Am facut un poster mare pentru un magazin si asta a fost o realizare, apoi am lucrat pentru un francez cu niste poze la mosaic-uri si alte comenzi pentru masini, tablouri mici pentru cunostinte. Dar satisfactie imi ofera fiecare desen prin care reusesc practic sa exteriorizez ce simt si vad.

–          Uite, stii, pentru a fi artist mie mi se pare ca ai nevoie de mult curaj. Sa fii creativ inseamna a fi altfel decat ceilalti, a veni cu ceva diferit, a te abate de la regula. Si asta vine la pachet si cu admiratie dar si cu respingere si izolare. Cum este pentru tine?

Andrei: Deocamdat ma intereseaza doar sa desenez ; nu ma gandesc la ce am de pierdut sau la faptul ca o sa am persoane care ma vor respinge. Desenez pentru ca asta simt ca trebuie sa fac, fara sa ma gandesc la cum ma vor privi cei din jur. Izolarea, respingerea din partea oamenilor, care apar inevitabil in viata oricarei persoane, imi dau o stare de apasare si atunci ma refugiez tot in desen. Perfectionandu-ma am sa reusesc sa depasesc tot ce trebuie de depasit.

10245275_762117037153267_4700594602257791693_n 10363934_770296259668678_3586275186146393174_n

–          Am o regula pe blogul asta. Ca fiecare “sa dea mai departe” si sa recomande pe cineva deosebit, pe care tara asta are noroc sa il aiba dar nu prea stie asta. Vrei sa raspunzi si tu acestei invitatii?

Andrei: Imi vine in minte un alt Iesean de al meu, Marius-Nicolae Florescu, un fotograf talentat.

Mult succes, Andrei!

Pe Andrei il poti contacta pe adresa: amandasescu@yahoo.com